ACREDITAREA FURNIZORILOR DE SERVICII SOCIALE1.Care sunt documentele privind înființarea serviciilor sociale, respectiv pentru unitatea de asistență socială din aparatul de specialitate al primarului?Potrivit Legii nr.215/2001, legea administrației publice locale, organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului și a serviciilor publice de interes local intră în atribuțiile consiliului local. Prin urmare, dovada înființării serviciilor sociale, respectiv a unității de asistență socială din aparatul de specialitate al primarului se face cu hotărârea consiliului local.De altfel, la art.40 alin.(1) din Legea asistenței sociale se menționează faptul că, indiferent dacă sunt organizate cu sau fără personalitate juridică, serviciile sociale acordate și administrate de autoritățile administrației publice locale se înființează prin hotărâre a consiliului local.2.Cum se procedează în cazul primăriilor care nu au înființate compartimente de asistență socială/care nu au angajați asistenți sociali?Potrivit prevederilor art.8 din Hotărârea Guvernului nr.1024/2004, acreditarea se acordă la cererea furnizorului.În situația în care solicită acreditareaprimăriile care nu au înființat compartimente de asistență socială, iar responsabilitățile prevăzute de legea asistenței sociale, în sarcina autorităților administrației publice locale nu se regăsesc în nici unul dintre serviciile/compartimentele aparatului de specialitate al primarului, nu se poate acorda acreditare ca furnizor de servicii sociale.În ceea ce privește angajarea asistenților sociali, potrivit prevederilor art.40 din Legea asistenței sociale, furnizorii de servicii sociale angajează asistenți sociali în structurile proprii, sau, în lipsa acestora, pot achiziționa serviciile acordate de asistenții sociali înregistrați cu cabinete individuale sau societăți civile profesionale de asistență socială.În situaţia în care, din cauze obiective, nu se pot angaja asistenţi sociali sau achiziţiona serviciile acestora, furnizorii de servicii sociale pot angaja lucrători sociali pentru realizarea activităţilor de identificare şi, după caz, de evaluare a nevoilor persoanelor care solicită servicii sociale.3.În contextul prevederilor art.122 din Legea asistenței sociale, se poate acredita o primărie care funcționează o singură persoană angajată în compartimentul de asistență socială, dacă populația orașului este peste 5000 de locuitori?Da. Prevederile art.122 alin.(2) din Legea asistenței sociale privesc un raport de proporționalitate între numărul de asistenți sociali și beneficiari pentru activitățile specifice prevăzute la alin.(1) din același articol, și nu la întreaga populație a unității administrativ teritoriale în care funcționează serviciul public de asistență socială.În situația în care, numărul de cazuri care revin unui asistent social depășește raportul prevăzut la alin.(2), respectiv un asistent social la 300 de beneficiari, serviciul public de asistență socială va lua măsurile necesare în conformitate cu prevederile art.40 din Legea asistenței sociale.4.În contextul prevederilor art.125 din Legea asistenței sociale, se poate acredita un compartiment din cadrul aparatului de specialitate al primarului în care sunt încadrați funcționari publici?Da. Potrivit prevederilor alin.(2) al art.125 se face diferențiereaîntre persoanele cu atribuții în realizarea și elaborarea strategiilor și planurilor anuale de acțiune, în colectarea și administrarea datelor, etc. care pot fi încadrate ca funcționari publici și personalul de specialitate implicat în procesul de acordare a serviciilor sociale care trebuie să fie personal contractual.Prin urmare, prevederile menționate sunt aplicabile numai personalului care lucrează direct în serviciile socialeconstituite ca unități de asistență socială sau ca instituții de asistență socială în subordinea consiliului local sau județean.De asemenea, precizăm faptul că această prevedere nu se regăsește în condițiile care stau la baza acordării acreditării, prevăzute la art.22 din Metodologia de acreditare a furnizorilor de servicii sociale aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1024/2004 cu modificările și completările ulterioare. Potrivit prevederilor art.146 alin.(3) din Legea asistenței sociale, până la adoptarea modificărilor și completărilor corespunzătoare și la elaborarea legilor speciale, actele normative în vigoare din domeniul asistenței sociale se aplică în continuare.5.Care ar trebui să fie atribuțiile compartimentului din cadrul aparatului de specialitate al primarului, dacă primăria solicită acreditarea serviciului de informare și consiliere?Compartimentului organizat în aparatul de specialitate al primarului, potrivit art.113 alin.(4) din Legea asistenței sociale, îi revin atribuțiile specifice serviciului public de asistență socială prevăzute la art.112 alin. (3) lit. a) –o) și lit. s).Informarea și consilierea beneficiarilor este una dintre atribuțiile prevăzute la lit. l)Precizăm faptul că este important să faceți diferențierea dintre activitatea de informare și consiliere a cetățenilor, specifică primăriei și care nu se supune procedurii de acreditare și serviciul social, ca activitate specializată definit la art.27 alin.(1) din Legea asistenței sociale și identificabil după criteriileprevăzute la art.29 –scopul serviciului social, categoriile de beneficiari, loc de acordare, etc.6.Planul strategic care este solicitat de legislația în vigoare privind acreditarea serviciilor sociale trebuie să fie întocmit și cu respectarea prevederilor Legii nr.292/2011?Da. Potrivit standardelor generale de calitate privind serviciile sociale, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr.383/2005, furnizorul îşi defineşte o politică şi obiective concrete pe o perioadă de trei până la cinci ani, cuprinse într-un plan strategic elaborat cu sprijinul personalului şi în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.Serviciile publice de asistență socială, în sarcina cărora intră atribuțiile autorităților administrației publice locale prevăzute la art.112, alin.(3) lit. a), au obligația elaborării strategiilor de dezvoltare a serviciilor sociale, potrivit prevederilor art.117 alin.(5) din Legea asistenței sociale.Precizăm că trebuie făcută diferențierea dintre strategia de dezvoltare a serviciilor socialeaprobată de consiliul local,care se elaborează pe perioada de 5 și 10 ani și cuprinde măsuri și acțiuni în domeniu, planificarea acestora și bugetul estimativ și planul strategic al furnizorului de servicii sociale, elaborat de către acesta și care cuprinde exclusiv măsuri și acțiuni referitoare la serviciile sociale acordate și administrate de furnizor.7.Este justificat să solicităm furnizorilor un act actualizat (autorizații prevăzute de lege –sanitară, sanitar-veterinară, prevenirea și stingerea incendiilor, protecția muncii, mediu) care să aibă numărul de înregistrare din anul solicitării acreditării?Nu. Trebuie însă să țineți cont de valabilitatea documentului respectiv, care este diferită în funcție de obiectivul autorizat, de serviciile acordate etc., chiar în cazul în aceleași proceduri (exemplu: documentul cu care se face dovada respectării condițiilor de desfășurare a activităților cu risc pentru starea de sănătate a populației, potrivit prevederilor Ordinul ministrului sănătății nr.1030/2009). 8.Creșa care funcționează în subordinea unui serviciu public de asistență socială trebuie să se acrediteze?Da.Serviciul public de asistență socială, în calitate de furnizor de servicii sociale are obligația de a solicita acreditarea pentru serviciile sociale pe care le acordă.Potrivit prevederilor art.2din Legea nr.263/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea creșelor, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de forma de organizare a acestora, în sistem public sau privat, cu sau fără personalitate juridică, creșele sunt servicii sociale care se organizează și funcționează cu respectarea legislației privind serviciile sociale și, prin urmare, se acreditează în condițiile legii.De asemenea, potrivit prevederilor art.7 alin.(2) dinHotărârii Guvernului nr. 1252 din 12 /2012privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolarăPentru înfiinţarea creşelor ca unităţi care oferă servicii de educaţie antepreşcolară furnizorul de servicii prezintă serviciului public de asistenţă socialăurmătoarele: autorizaţia sanitară de funcţionare;autorizaţia sanitar-veterinară;autorizaţia de mediu;autorizaţia de securitate la incendiu;autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii;autorizaţia de funcţionare provizorie, eliberată de inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti și certificatul de acreditarea furnizorului de servicii sociale.9.Serviciile de evaluare complexă pentru copii și adulți, serviciile de management de caz, de monitorizare și altele asemenea se supun procedurii de acreditare?Nu. Serviciile definite prin activitățile prevăzute la art.3^2 alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.68/2003 privind serviciilesociale, sunt considerate servicii sociale dacă se acordă într-un centru sau unitate de asistență socială special constituită și inclusă în organigramă.De asemenea, precizăm faptul că este important să faceți diferențierea dintre activitatea de informare și consiliere a cetățenilor, specifică autorităților administrației publice locale și care nu se supune procedurii de acreditare și serviciul social, ca activitate specializată definit la art.27 alin.(1) din Legea asistenței sociale și identificabil după criteriile prevăzute la art.29 –scopul serviciului social, categoriile de beneficiari, locul de acordare, contractul încheiat între furnizorul de servicii sociale și beneficiari, etc.10.Se acreditează furnizorul sau serviciilesociale acordate de acesta?În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.68/2003 privind serviciile sociale aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.515/2003, cu modificările şi completările ulterioareşi ale Metodologiei de acreditare a furnizorilor de servicii socialeaprobate prinHotărârea Guvernului nr.1024/2004, furnizorii de servicii sociale pot acorda servicii sociale numai dacă sunt acreditaţi în acest sens. Potrivit metodologiei, acreditarea se acordă furnizorului de servicii sociale pentru fiecare dintre serviciile sociale pe care acesta intenționează să le acorde. Soluționarea cererii de acreditare intră în competența comisiei de acreditare din județul pe a cărui arie administrativ-teritorială are sediul furnizorul solicitant, iar în situația în care acesta își desfășoară activitatea în mai multe județe, la întocmirea raportului de evaluare în baza căruia comisia de acreditare decide acordare/neacordarea acreditării, se pot solicita informații de la secretariatele tehnice din județele respective.În situaţia în care serviciile sociale sunt furnizate de filiale sau alte entităţi cu personalitate juridică, cererea de acreditare poate fi formulată direct de către acestea.11.Cum se identifica serviciile sociale care sunt supuse procedurii de acreditare?Având în vedere formele diverse de organizare și funcționare a serviciilor sociale, actele normative menționate nu prevăd o listă exhaustivă a serviciilor sociale supuse procedurii de acreditare.În identificarea serviciilor sociale, atât solicitantul cât și comisia de acreditare are în vedere:definiția serviciilor sociale -ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale şi în scopul creşterii calităţii vieţii;clasificarea serviciilor sociale;Nomenclatorul instituțiilor de asistență socialăaprobat prin Hotărârea Guvernului nr.539/2005cu modificările și completările ulterioare. 12.Certificatul de acreditarese eliberează individualpentru fiecare centru/serviciusocial?Practica aplicării procedurii de acreditare într-o perioadă de 7 ani:comisia de acreditare acordă acreditare pentru tipurile de servicii sociale primare și specializate(potrivit tipologiei prevăzute în Ordonanța Guvernului nr.68/2003, care nu mai este însă menținută prin Legea nr.292/2011, legea asistenței sociale). În acest caz, pe certificatul de acreditare nu sunt enumerate și centreleprin care sunt acordare acesteservicii, inclusiv în situația în care acestea funcționează pe teritoriul unuia sau mai multor județe. Precizăm faptul că serviciile sociale primare, definite prin activitățile prevăzute la art.3^2 alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.68/2003 privind serviciilesociale, sunt considerate servicii sociale dacă se acordă într-un centru sau unitate de asistență socială special constituită și inclusă în organigramă.comisia de acreditare acordă acreditare pentru fiecare serviciu social enumerând pe certificatul de acreditare fiecare centru prin care sunt acordate serviciile sociale cu principalele date de identificare: tip de serviciu/denumirea personalizată/adresă poștală, etc.În ambele situații, potrivit metodologiei de acreditare, documentația în baza căreia s-a acordat acreditarea, conține obligatoriu informații privind acordarea serviciilor în alte județe.13.Activitatea de strângere de fonduri se supune procedurii de acreditare?Activitatea de strângere de fondurinu se supune procedurii de acreditare, nefiind serviciu social așa cum este definit la art.27 alin.(1) din Legea asistenței socialeși identificabil după criteriile prevăzute la art.29 –scopul serviciului social, categoriile de beneficiari, locul de acordare, contractul încheiat între furnizorul de servicii sociale și beneficiari, etc.Strângerea de fonduri este o activitate specifică organizațiilor fără scop patrimonial (donațiile fiind una dintre modalitățile de constituire a veniturilor asociațiilor șifundațiilor, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.246/2005, cu modificările și completările ulterioare), indiferent de domeniul în care acestea activează, nefiind specifică numai domeniului serviciilor sociale.14.În situația în care se schimbă sediul serviciului social pe parcursul perioadei de valabilitate a certificatului de acreditare.În conformitate cu prevederile Metodologiei de acreditare a furnizorilor de servicii socialeaprobate prinHotărârea Guvernului nr.1024/2004, cu modificările și completările ulterioare, responsabilitatea soluționării cererilor de acreditare revine exclusiv comisiei de acreditare. Secretariatul tehnic are obligațiainformării comisiei de acreditare cu privire la modificarea intervenită, iar în situația în care se modifică atât sediul social al asociației, dar și locul de acordare a serviciilor, este necesară verificarea respectării standardelor de calitate și criteriilor prevăzute de lege în noile condiții, astfel încât comisia de acreditare să poată decide asupra acreditării (menținere/retragere) pentru serviciului respectiv.15.Societățile comerciale pot fi furnizori de servicii sociale?Potrivit prevederilor art.37 alin.(3) din Legea asistenței sociale nr.292/2011, operatorii economici pot fi furnizori de servicii sociale în condiții speciale prevăzute de lege.Însă, până la elaborarea legilor speciale prevăzute de Legea nr.292/2011, este încă în vigoare Ordonanța Guvernului nr.68/2003 privind serviciile sociale aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.515/2003 cu modificările și completările ulterioare, conform prevederilor căreia societățile comerciale pot furniza servicii sociale numai prin intermediul fundaţiilor proprii infiintate in acest scop