Reguli speciale imperative ,  privind vânzarea şi cumpărarea terenurilor agricole, situate în extravilan

 

Prin Legea nr.17 din 07.03.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 178/12.03.2014, au fost instituite reguli speciale imperative,privind vânzarea şi cumpărarea terenurilor agricole, situate în extravilan.

Legea va intra în vigoare în data de 11.04.2014, iar principalele prevederi din actul vizează:

  • Instituirea formei autentice pentru antecontractele de vânzare a terenurilor situate în extravilan.
  • Cererea de înscriere în cartea funciară, a dreptului de proprietate, formulată în baza unei hotărâri judecătoreşti, care ține loc de contract de vânzare, se respinge, dacă nu sunt îndeplinite condițiile speciale pevăzute de Legea nr. 17/2014.
  • Se instituie o procedură specială, pentru exercitarea dreptului de preempțiune, care e derogatorie, de la regulile prevăzute în Codul civil,ea se aplică în situațiile în care, beneficiari ai dreptului de preempțiune sunt:- coproprietarii, arendaşii, proprietarii vecini şi statul roman, prin Agenția Domeniilor Statului. Se instituie, şi un mecanism de control, al aplicării acestei proceduri, concretizat printr-un  aviz, al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sau al structurilor teri- toriale ale acestuia, după caz.
  • Avizul este necesar,atât la momentul autentificării contractului la notar, cât şi în fața instanței de judecată, investită cu o cerere de pronunțare a unei hotarâri,care să țină loc de contract.
  • Ofertele de vânzare a terenurilor, situate în extravilan, trebuie publicate pe site-ul MADR şi al structurilor teritoriale ale acestuia, după caz,cat si la primariile unde sunt evidentiate terenurile extra- vilane,cu un termen de 30 zile,inaintea vanzarii.
  • Sancțiunea, înstrăinării terenurilor situate în extravilan,fără obținerea avizelor,prevazute de Legea nr. 17/2014, in plan civil,este sancționată cu nulitatea absolută a contractului încheiat.
  • Se instituie şi răspunderea contravențională,pentru nerespectarea drepturilor de preempțiune,vizate de art. 4 precum,şi pentru încheierea de contracte, fără avizele legale,constând în amendă.
  • Conform art. 20 alin. 2, dipozițiile legii nu se aplică,înstrăinărilor între rude ,pâna la gradul al treilea inclusiv.

Consilier Juridic : PINTILIE CLEMENT

 

 

ACTE NECESARE PENTRU VÂNZARE TEREN EXTRAVILAN

Acte necesare pentru vanzare teren extravilan (art. 5 alin. 1 din anexa la Ordin 719/2014):

Art. 5. - (1) In vederea Instrainarii terenului, vanzatorul depune la primarie cererea privind afisarea ofertei de vanzare, Insotita de aceasta si de urmatoarele documente:
a) o copie a BI/CI a vanzatorului persoana fizica sau o copie a pasaportului pentru vanzatorul persoana fizica cu domiciliul In strainatate;
b) o copie legalizata de notarul public ori instanta de judecata, dupa caz, sau certificata pentru conformitate de catre functionarii primariei a actului de proprietate asupra terenului ce face obiectul ofertei de vanzare (dupa caz: contract de vanzarecumparare, contract de donatie, proces-verbal de predare-primire, sentinta/decizie civila definitiva si irevocabila, titlu de proprietate, certificate de mostenitor, contract de schimb, act de lichidare a patrimoniului, altele asemenea);
c) extras de carte funciara pentru informare, emis cu cel mult 30 de zile Inainte de afisarea ofertei, Insotit de extrasul de plan cadastral de carte funciara al imobilului, In sistem de coordonate "Stereografic 1970", In conditiile In care terenul este intabulat;
d) o copie a certificatului constatator de la registrul comertului sau a actului In baza caruia Isi desfasoara activitatea, In cazul vanzatorului persoana juridica;
e) In caz de reprezentare, procura notariala, respectiv delegatia, hotararea adunarii generale a asociatilor, decizia asociatului unic, decizia reprezentantului formei asociative, dupa caz, In original, precum si o copie a BI/CI a Imputernicitului persoana fizica sau o copie a pasaportului pentru Imputernicitul persoana fizica cu domiciliul In strainatate;
f) hotararea adunarii generale a asociatilor, decizia asociatului unic, decizia reprezentantului formei asociative, dupa caz, In original, din care sa rezulte acordul cu privire la vanzarea bunului aflat In proprietatea societatii, In cazul vanzatorului persoana juridica;
g) certificat de atestare fiscala emis de catre primarie;
h) alte documente doveditoare, dupa caz.

Vrei sa dezvolti in 2015 un proiect in agricultura? Acum e momentul!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va deschide două sesiuni cu finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020 în luna februarie 2015. Este vorba despre:

PNDR 4.1. - Finantarea investitiilor realizate pentru infiintarea sau modernizarea exploatatiilor agricole (vezi aici sinteza proiectului si conditiile de incadrare) PNDR 6.1. - Instalarea tinerilor fermieri (vezi aici o sinteza a proiectului si conditii de incadrare)

Altfel spus, :

PNDR 4.1. - daca vrei sa-ti deschizi: ferme vegetale, ferme zootehnice, ferme mixte, proiecte de viticultura, plantatii de arbori si arbusti fructiferi, ciupercarii, sere sau solarii de legume, unitati de procesare (atunci cand materia prima este obtinuta in procent de peste 50% din productia proprie), poti primi intre 5.000 si 1,5 milioane de euro pentru proiectul tau. PNDR 6.1. - daca esti fermier si ai sub 40 de ani, doresti sa iti deschizi o exploatatie agricola pe teritoriul Romaniei, poti primi intre 15.000 si 50.000 de euro pentru proiectul tau.

Ai visat multa vreme la propria ta afacere in mediul agricol? Citeste sintezele de mai sus, gandeste-te la unul sau mai multe proiecte pe care le-ai putea dezvolta si aplica la programul nostru GRATUIT de analiza pre-finantare. Ce ai de pierdut?.

Hai sa lucram impreuna la un plan care sa te aduca, la finalul anului 2015, in pozitia de manager de proiect