»  INFORMATII DE INTERES PUBLIC

 

COMUNICAT

            In lumina ORDIN   Nr. 536 din 23 iunie 1997 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, Text în vigoare începând cu data de 30 aprilie 2008,cat si potrivit cu Regulamentul desalubritate si gospodarire al comunei Ceanu Mare,conducerea primariei ,va informeaza urmatoarele:

-Normele de igienă sunt obligatorii, potrivit legii, pentru toate unităţile din sistemul public şi privat, precum şi pentru întreaga populaţie.

 -Nerespectarea normelor de igienă privind mediul de viaţă al populaţiei atrage răspunderea disciplinară, administrativ-materială, civilă ori, după caz, penală, în sarcina persoanelor vinovate de abaterile săvârşite.

- Amplasarea clădirilor destinate locuinţelor trebuie să asigure,însorirea acestora pe o durată de minimum 1 1/2 ore zilnic, la solstiţiul de iarnă, a tuturor încăperilor de locuit. Distanţa dintre clădiri trebuie să fie mai mare sau cel puţin egală cu înălţimea clădirii celei mai înalte, pentru a nu se umbri reciproc.

- Unităţile de mică industrie, comerciale şi de prestări servicii, care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populaţie prin producerea de zgomot, vibraţii, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc. se amplasează în clădiri separate, la distanţă de minimum 15 m de ferestrele locuinţelor. Distanţa se măsoară între faţada locuinţei şi perimetrul unităţii. Pentru unităţile sus-menţionate se vor asigura mijloacele adecvate de limitare a nocivităţilor, astfel încât să se încadreze în normele din standardele în vigoare

- În cadrul amenajării şi dotării zonelor destinate odihnei şi recreerii trebuie să se asigure:

    a) instalaţii de alimentare cu apă potabilă;

    b) W.C.-uri publice şi locuri pentru colectarea deşeurilor;

    c) colectarea şi îndepărtarea apelor uzate prin instalaţii de canalizare, locale sau zonale, a căror construcţie şi exploatare să evite poluarea factorilor de mediu

- Nocivităţile fizice (zgomot, vibraţii, radiaţii ionizante şi neionizante), substanţele poluante şi alte nocivităţi din aerul, apa şi solul zonelor locuite, nu vor putea depăşi limitele maxime admisibile din standardele de stat în vigoare.

 - Zonele de protecţie sanitară, se stabilesc, ca formă, mărime şi mobilare, pe baza studiilor de impact asupra sănătăţii populaţiei şi mediului înconjurător.

*)Unităţile care, prin specificul activităţii lor, necesită protecţie specială (spitale, centre de sănătate, creşe, grădiniţe, şcoli, biblioteci, muzee etc.) se vor amplasa în aşa fel încât să li se asigure o zonă de protecţie de minimum 50 m faţă de locuinţe, de arterele de circulaţie sau de zonele urbane aglomerate.

**)Adăposturile pentru creşterea animalelor în curţile persoanelor particulare (de cel mult 5 capete porcine şi 5 capete bovine) se amplasează la cel puţin 10 m de cea mai apropiată locuinţă învecinată şi se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului sau disconfort vecinilor

***)Amplasarea obiectivelor economice, cu surse de zgomot şi vibraţii şi dimensionarea zonelor de protecţie sanitară se vor face în aşa fel încât în teritoriile protejate nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat la 3 m de peretele exterior al locuinţei la 1,5 m înălţime de sol, să nu depăşească 50 dB(A) şi curba de zgomot 45. În timpul nopţii (orele 22,00 - 6,00), nivelul acustic echivalent continuu trebuie să fie redus cu 10 dB(A) faţă de valorile din timpul zilei.

    Pentru apartamente, nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat în interiorul camerei cu ferestrele închise, nu trebuie să depăşească 35 dB(A) şi curba de zgomot 30 în timpul zilei; în timpul nopţii (orele 22,00-6,00), nivelul echivalent continuu trebuie redus cu 10 dB(A) faţă de valorile din timpul zilei.

    Pentru şcoli (săli de clasă) nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat în interiorul clasei cu ferestrele închise, să nu depăşească 35 dB(A) şi curba de zgomot 30. Aceste valori sunt obligatorii şi pentru alte unităţi de învăţământ şi biblioteci.

Parametrii sanitari ,care trebuie să fie respectaţi , la proiectarea şi execuţia locuinţelor :

    - Suprafaţa minimă a unei camere = 10 mp

    - Suprafaţa minimă a bucătăriei  =  5 mp

    - Înălţimea sub plafon           =  2,60 m.

    Împărţirea interioară ,trebuie să satisfacă următoarele condiţii:

    - să permită circulaţia comodă a copiilor, persoanelor în vârstă şi handicapate, prin culoare de minimum 1,20 m lărgime, să nu existe trepte inutile între camere, planuri înclinate, să fie iluminat suficient etc.;

    - să asigure separarea pe funcţiuni, împotriva propagării zgomotelor, mirosurilor, vaporilor;

    - să izoleze camerele de locuit de încăperile de serviciu, unde se pot produce zgomote, mirosuri, vapori;

    - să permită deschiderea comodă a uşilor interioare.

    Băile şi W.C.-urile nu vor fi amplasate deasupra camerelor de locuit.

    Finisajele interioare şi dotările cu echipamente nu trebuie să creeze riscuri de accidente.

    Materialele folosite în construcţia, finisarea şi dotarea locuinţelor ,se aleg astfel încât să nu polueze aerul interior, cu atenţie la formaldehidă, azbest şi radon, şi să asigure izolarea higrotermică şi acustică corespunzătoare; o atenţie deosebită este recomandată la proiectarea şi construcţia blocurilor de locuinţe, în ceea ce priveşte orientarea camerelor faţă de vânturile dominante, de curenţii locali de aer, care se produc în ansamblurile de construcţii înalte, şi faţă de însorirea maximă din timpul verii; se recomandă izolarea acustică a fiecărei camere faţă de camerele învecinate din aceeaşi locuinţă, faţă de locuinţele învecinate şi faţă de zgomotul produs de instalaţiile aferente locuinţei sau clădirii.

Sistemele de aprovizionare cu apă a localităţilor:- trebuie să furnizeze apa potabilă în cantitatea necesară şi de calitate corespunzătoare normelor naţionale, astfel încât să nu afecteze starea de sănătate a consumatorilor conform reglementărilor în vigoare.:

        (1) Apa de suprafaţă sau de profunzime, folosită ca sursă pentru sistemele de aprovizionare cu apă a localităţilor,(fântânile) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

    - calitate corespunzătoare categoriei de folosinţă într-un procent de 95% din numărul analizelor efectuate pe perioada unui an calendaristic;

    - debitul necesar asigurării unei distribuţii continue, avându-se în vedere variabilităţile zilnice şi sezoniere ale cererilor de apă şi tendinţa de dezvoltare a localităţii (populaţie, edilitar).

    (2) Cantitatea minimă de apă necesară pe zi pentru un locuitor este de 50 l. Cantitatea este estimată numai pentru acoperirea necesarului fiziologic, igienei individuale şi preparării hranei.

        (3) Sursa de apă folosită pentru aprovizionarea cu apă a localităţilor trebuie să fie protejată împotriva activităţilor umane.Protejarea surselor se face prin izolarea acestora prin perimetre de protecţie sanitară şi controlul activităţilor poluante din teritoriul aferent.

    Stabilirea perimetrelor de protecţie sanitară se face individualizat pentru fiecare sursă, pe baza studiului de specialitate, în conformitate cu standardele de proiectare în vigoare.

    (4) Sursele de apă de profunzime (izvoare captate sau foraje) trebuie să fie amplasate şi construite astfel încât să fie protejate contra şiroirilor de ape şi împotriva inundaţiilor.

    Zona de extracţie trebuie împrejmuită pentru prevenirea accesului public şi al animalelor, să fie prevăzută cu pantă de scurgere pentru prevenirea băltirii apei în sezoanele cu precipitaţii atmosferice.

    (5) Sursele de suprafaţă (râuri, lacuri naturale sau de acumulare) vor fi protejate de activităţile umane majore: industrie poluantă, depozite de deşeuri toxice sau periculoase, agricultură intensivă, turism şi agrement. Proprietarii terenurilor pe care se află zonele de protecţie sanitară vor fi avertizaţi în scris asupra restricţiilor de utilizare.

    În situaţia în care existenţa unor dezvoltări (obiective) economico-sociale riverane sursei de suprafaţă sau folosirea de lungă durata a sursei într-un anumit scop (de exemplu, transport etc.) creează imposibilitatea asigurării perimetrelor de protecţie sanitară, se admite reducerea acestora la regimul sever de protecţie sanitară şi se adaptează tehnologia de tratare a apei în consecinţă.

(6) Reţeaua de distribuţie a apei trebuie să asigure regimul continuu, cantitatea necesară şi să nu permită contaminarea exterioară.

    Proiectarea reţelelor de distribuţie trebuie să ţină seama de topografia, amplasarea şi mărimea localităţii.

    (7) Materialele de construcţie a conductelor de transport, reţelelor de distribuţie şi reţelelor interioare trebuie să aibă aviz sanitar de folosire pentru apa potabilă.

    Rezervoarele (îngropate sau aeriene) de apă vor fi astfel proiectate şi realizate încât să nu permită contaminare exterioară.

    Materialele de construcţie, inclusiv vopselele, substanţele de impermeabilizare etc. a instalaţiilor de tratare a apei pentru potabilizare şi rezervoarele de înmagazinare a apei, trebuie să aibă aviz sanitar de folosire în acest scop.

    (8) Localităţile trebuie să dispună de rezerve de apă potabilă pentru acoperirea minimului necesar pentru o perioadă de 12 ore, de întrerupere a prelucrării şi livrării în staţiile de tratare.

    (9) Proiectarea instalaţiilor de tratare a apei, a rezervoarelor de înmagazinare şi a reţelelor de distribuţie trebuie să prevadă posibilitatea de evacuare a apelor de spălare şi de acces pentru recoltare de probe.

    Spălarea, curăţarea şi dezinfecţia periodică şi ori de câte ori este necesar a instalaţiilor de tratare, a rezervoarelor de înmagazinare şi a reţelei de distribuţie sunt obligatorii. Materialele şi substanţele de curăţare şi dezinfecţie trebuie să aibă aviz sanitar de folosire şi să se utilizeze conform instrucţiunilor.

Igiena Fantanilor

(1) Fântâna reprezintă o instalaţie locală de aprovizionare cu apă, individuală sau publică, instalaţie din care apa este consumată prin extracţie direct din sursă.

    Apa din fântână, pentru a fi folosită în scop potabil, trebuie să corespundă calitativ standardului naţional nr. 1.342/1991 (tabel) şi să asigure cantitatea minimă necesară, zilnică, pentru locuitorii deserviţi.

    (2) Fântâna trebuie amplasată şi construită, astfel încât să fie protejată de orice sursă de poluare şi să asigure accesibilitatea. În situaţia în care construcţia fântânii nu asigură protecţia apei, iar adâncimea acviferului folosit este mai mică de 10 m, amplasarea fântânii trebuie să se facă la cel puţin 10 m de orice sursă posibilă de poluare: latrină, grajd, depozit de gunoi sau deşeuri de animale, coteţe etc.

    Adâncimea stratului de apă folosit, nu trebuie să fie mai mică de 4 m.

    Pereţii fântânii trebuie astfel amenajaţi încât să prevină orice contaminare exterioară. Ei vor fi construiţi din material rezistent şi impermeabil: ciment, cărămidă sau piatră, tuburi din beton.

    Pereţii fântânii trebuie prevăzuţi cu ghizduri. Ghizdurile vor avea o înălţime de 70-100 cm deasupra solului şi 60 cm sub nivelul acestuia. Ghizdurile se construiesc din materiale rezistente şi impermeabile, iar articularea cu pereţii fântânii trebuie făcută în mod etanş.

    Fântâna trebuie să aibă capac, iar deasupra ei un acoperiş care să o protejeze împotriva precipitaţiilor atmosferice.

    Modul de scoatere a apei din fântână trebuie să se facă printr-un sistem care să împiedice poluarea ei: găleată proprie sau pompă.

    În jurul fântânii trebuie să existe un perimetru de protecţie, amenajat în pantă, cimentat sau pavat.

    (3) Proiectarea, construcţia şi amenajarea fântânilor publice sau individuale trebuie efectuate în concordanţă cu condiţiile specifice locale şi cu principiile generale de la alineatele anterioare.

    (4) Dezinfecţia fântânii se face cu substanţe clorigene sau orice altă substanţă dezinfectantă care are aviz sanitar de folosire în acest scop.

    Substanţa clorigenă (clorura de var, hipocloritul de sodiu, cloramina), folosită pentru dezinfecţie, trebuie să aibă specificat conţinutul în clor activ.

    Cantitatea de substanţă clorigenă folosită pentru dezinfecţia apei variază în funcţie de cantitatea de clor activ, care trebuie realizat şi care depinde de gradul de poluare a fântânii.

    Pentru efectuarea dezinfecţiei se face calculul cu ajutorul următorilor parametri:

    a) Volumul apei din fântână: V = 3,14 r x r H, în care:

    V = volumul apei în mc;

    r = 1/2 din diametrul fântânii;

    H = înălţimea coloanei de apă din fântână.

    b) Cantitatea de clor activ din substanţă: 25%, 20%, 15% etc.

    c) Concentraţia de clor rezidual liber care trebuie obţinută.

    Calcul:

    Pentru 0,5 mg Cl rezidual ............ l apă

    X mg Cl rezidual ............ 1.000 l apă = 1mc apă

    X = 0,5 g clor rezidual/mc apă

    100 g substanţă clorigenă ............ 25 g clor activ

    X ........................ 0,5 g clor activ

           0,5 x 100

    X = ---------------- = 2 g substanţă clorigenă/mc

              25

    Regulă generală: pentru obţinerea unei concentraţii de clor rezidual liber este nevoie de aproximativ 10 ori mai mult decât cantitatea calculată, deci: 2 g substanţă clorigenă/mc x 10 = 20 g/mc.

    Pentru a se obţine un clor rezidual liber de 0,5 mg/l apă este nevoie de 20 g substanţă clorigenă 25% activă la 1 mc apă din fântână.

    Cantitatea de substanţă clorigenă 25% activă, necesară pentru 1 mc apă, se înmulţeşte cu volumul de apă din fântână.

Norme de igienă referitoare la colectarea şi îndepărtarea reziduurilor lichide

Primăriile şi agenţii economici vor asigura îndepărtarea şi epurarea apelor uzate menajere, apelor uzate industriale, altor ape uzate şi apelor meteorice, astfel încât să nu se creeze disconfort şi îmbolnăvirea membrilor comunităţii.

    Instalaţii de epurare a apelor uzate vor fi prevăzute pentru toate comunităţile cu mai mult de 15.000 locuitori. Apele uzate epurate vor fi evacuate în aşa fel încât, în avalul deversării, apele receptorului să se încadreze conform normelor în prevederile standardului de calitate a apelor de suprafaţă, după categoria de folosinţă.

    La proiectarea şi realizarea sistemelor de canalizare şi epurare se va face şi studiul de impact asupra sănătăţii publice.

    Îndepărtarea apelor uzate menajere şi industriale se face numai prin reţea de canalizare a apelor uzate; în lipsa posibilităţii de racordare la sisteme publice de canalizare, unităţile sunt obligate să-şi prevadă instalaţii proprii pentru colectarea, tratarea şi evacuarea apelor uzate, care se vor executa şi exploata în aşa fel încât să nu constituie un pericol pentru sănătate.

Este interzisă răspândirea neorganizată, direct pe sol (curţi, grădini, străzi, locuri riverane ş.a.) sau în bazinele naturale de apă, a apelor uzate menajere şi industriale. Este interzisă deversarea apelor uzate în zona de protecţie sanitară a surselor şi a instalaţiilor centrale de alimentare cu apă.

Apele uzate provenite de la unităţile sanitare (spitale de boli infecţioase, sanatorii antituberculoase, spitale de ftiziologie, laboratoare care lucrează cu produse patologice etc.), precum şi de la orice unităţi care, prin specificul lor, contaminează apele reziduale cu agenţi patogeni sau poluează cu substanţe chimice şi/sau radioactive, se vor trata în incinta unităţilor respective, asigurându-se dezinfecţia şi decontaminarea, după caz, înainte de evacuarea în colectorul stradal.

Canalele deschise pot fi folosite numai pentru evacuarea apelor meteorice, în cazul în care localităţile sunt dotate cu sistem divizor de colectare a apelor uzate. Aceste canale trebuie întreţinute permanent în bună stare de funcţionare, prin curăţarea şi repararea defecţiunilorÎn situaţia în care nu există canalizare sau posibilitatea de racord la aceasta, se vor adopta soluţii individuale de colectare şi neutralizare a reziduurilor lichide, cu luarea măsurilor de protejare a mediului şi sănătăţii.

    Îndepărtarea apelor uzate menajere provenite de la locuinţele neracordate la un sistem de canalizare se face prin instalaţii de preepurare sau fose septice vidanjabile, care trebuie să fie proiectate şi executate conform normelor în vigoare şi amplasate la cel puţin 10 m faţă de cea mai apropiată locuinţă; instalaţiile se întreţin în bună stare de funcţionare; vidanjul se va descărca în cea mai apropiată staţie de epurare a apelor uzate.

Unităţile economice sunt obligate să-şi asigure W.C.-uri cu un număr de cabine corespunzător prevederile standardelor şi normelor de proiectare.

Irigarea culturilor agricole se poate face cu apa provenită din râuri, lacuri, acumulări, ape subterane etc., care îndeplineşte condiţiile de calitate din standardul în vigoare pentru apele de irigaţie; este interzisă folosirea apelor uzate la irigarea culturilor agricole, în alte condiţii decât cele prevăzute în standarde.

 

Norme de igienă referitoare la colectarea, îndepărtarea şi neutralizarea deşeurilor solide

Primăriile, agenţii economici, asociaţiile de locatari şi cetăţenii au obligaţia să asigure colectarea, îndepărtarea şi neutralizarea deşeurilor solide. Se interzice aruncarea deşeurilor solide în alte locuri decât în cele amenajate special şi autorizate sanitar.

    La elaborarea regulamentelor de salubritate, primăriile au obligaţia să respecte normele sanitare şi să consulte autoritatea sanitară teritorială.

    Cetăţenii sunt obligaţirespecte întocmai măsurile stabilite de primărie pentru asigurarea igienei publice şi salubrităţii localităţii, precum şi regulile elementare de igienă în gospodăria sau locuinţa proprie, astfel încât să nu creeze disconfort vecinilor şi să nu constituie pericol pentru sănătatea publică a comunităţii.

Colectarea la locul de producere (precolectarea primară) a reziduurilor menajere se face în recipiente acoperite, dimensionate în funcţie de cantitatea produsă, de ritmul de evacuare şi de categoria în care se încadrează reziduurile menajere din locuinţă; reziduurile nu se colectează direct în recipient ci într-o pungă de polietilenă aflată în recipient şi care să aibă un volum puţin mai mare decât volumul recipientului. Precolectarea secundară, adică strângerea şi depozitarea provizorie a pungilor cu deşeuri menajere în punctele de precolectare organizată, se face în recipiente dimensionate corespunzător, acoperite, prevăzute cu dispozitive de prindere adaptate modului de golire, uşor transportabile, concepute astfel încât să nu producă răniri în timpul manipulării şi să nu favorizeze maladiile asociate efortului fizic excesiv.

    Containerele vor fi concepute în aşa fel încât accesul la ele să fie rapid şi uşor, iar sistemul lor de acoperire să fie uşor de manevrat şi să asigure etanşeitatea.

    Recipientele, indiferent de categoria lor, vor fi confecţionate din materiale rezistente la solicitări mecanice sau agresiuni chimice şi care să se poată spăla şi dezinfecta uşor.

    Recipientele vor fi menţinute în bună stare şi vor fi înlocuite imediat, la primele semne de pierdere a etanşeităţii. Ele vor fi amplasate în spaţii special amenajate, menţinute în condiţii salubre.

    Administraţia locală va asigura colectarea, îndepărtarea şi neutralizarea reziduurilor stradale. Colectarea reziduurilor stradale la locul de producere se va face în recipiente acoperite, menţinute în bună stare, amplasate în condiţii salubre, în spaţii special amenajate. Este interzisă depozitarea reziduurilor stradale, după colectarea lor, direct pe sol, pe domeniul public sau privat.

Deşeurile urbane trebuie sortate la locul de producere în componente reciclabile şi nereciclabile.

    Serviciul de salubritate sau agentul economic care se ocupă de gestionarea deşeurilor va folosi sisteme adecvate de colectare a materialelor reciclabile şi va asigura dirijarea lor spre procesul de reciclare. În acest scop va asigura capacităţi adecvate de sortare şi depozitare: recipiente separate, marcate, pentru colectarea separată de la sursă (sticlă, material plastic, hârtie, deşeuri predominant organice, biodegradabile etc.)

    a) Deşeuri menajere:

    Deşeurile predominant organice, biodegradabile se colectează astfel încât:

    - orice risc sau disconfort creat de mirosuri, insecte, rozătoare să fie evitat;

    - pe cât posibil să nu se amestece cu alte tipuri de deşeuri;

    - să se colecteze, pe cât posibil, deşeuri fără substanţe poluante.

    Deşeurile voluminoase se colectează, se transportă şi se tratează astfel încât să se permită reciclarea şi refolosirea prin sortarea şi tratarea separată a diferitelor componente din deşeul voluminos respectiv. Ele nu pot fi colectate în containerele obişnuite şi de aceea agentul economic responsabil cu gestionarea deşeurilor va asigura ridicarea lor periodică şi transportul lor cu mijloace adecvate. Populaţia va fi anunţată din timp asupra perioadei de colectare.

    Deşeurile periculoase (toxice, poluante, inflamabile, explozibile etc.): agentul economic responsabil va asigura funcţionarea unui sistem de colectare a deşeurilor periculoase care pot apărea în deşeurile menajere: acumulatori uscaţi, tuburi sub presiune (tip spray), tuburi fluorescente, recipiente în care au fost substanţe toxice, substanţe toxice de uz menajer, medicamente etc.

    Se acceptă ca medicamentele să fie colectate şi tratate împreună cu deşeurile menajere obişnuite, dacă există siguranţa că populaţia, în general, sau grupuri de populaţie nu au acces la locul unde acestea se depozitează.

    b) Deşeuri comerciale similare celor menajere:

    Sistemul de colectare trebuie să urmeze, pe cât posibil, acelaşi principiu de reciclare a materialelor rezultate din unităţi comerciale, instituţii publice, birouri, mică industrie, unităţi meşteşugăreşti, dacă aceste deşeuri prezintă compoziţie şi proprietăţi similare cu cele ale deşeurilor menajere.

    c) Deşeuri din parcuri şi grădini:

    Deşeurile specifice, predominant vegetale, din parcuri şi grădini, trebuie reciclate prin compostare, de preferat la locul de producere, sau, dacă nu este posibil, să fie dirijate spre un sistem similar în exteriorul parcului, unde se compostează resturile vegetale din alte surse.

    d) Deşeuri din pieţe:

    Se va asigura colectarea separată a deşeurilor de origine vegetală, care pot fi compostate, şi a celorlalte deşeuri care se pretează la reciclare, cum ar fi: material plastic, hârtie, sticlă etc., similare cu cele menajere.

Judetul Cluj                                                                  Avizat:Dep.Financiar-Contabil

Primaria Ceanu Mare                                                 Contabil:Primaria Ceanu Mare

Nr.829/17/ 02.2012                                                 Fct.Pb. POP VIOROCA_______

Programul anual de achizitii publice - 2012

conform art.4 alin.(1)-(9) din H.G.nr.925/2006®

sub :15.000 €uro

Nr.

crt.

Lucrarea/Serviciul

prevazut spre

achizitia publica

din anul 2011

Tip

contract

(produse,

servicii,

lucrari)

Valoarea

estimata,

in lei:

fara TVA

Procedura de

achizitie

utilizata

Cod

CPV

Data

incepre

proce-

dura de achiz.

Data finalizare

procedura

de achiz.

1

Amenajare Parc Public-Boian

lucrari

60.000

Achiz.Dir

Solicit.of.

45212120-3 

01.03.2012

30.03.2012

2

Extindere R.E.

Feirea-Boldut

lucrari

30.000

Achiz.Dir.

Solicit.of.

45231400-9 

01.04.2012

30.04.2012

3

Dotari parc auto

Primaria C.Mare

furnizare

produse

60.000

Achiz.Dir.

Solicit.of.

34110000-1

01.07.2012

30.08.2012

4

Renovare Camin Cutural-Boian

lucrari

50.000

Achiz Dir.

Solicit.of.

45453100-8

01.03.2012

30.03.2012

Total

4 Achizitii directe:-lucrari si furnizare de produse-2012

Achizitii directe prin:

Solicitarea de oferte de la op.ec

In Trim.II-III din 2012

            Aprobat:Conducatorul Aut.contractante:                 Resp.dep.Achiz.Pb:

                        d-l primar:PACURAR VIRGIL                   cs.jr.Pintilie Clement

                                         __________                                           __________

Judetul Cluj                                                            Aviz Dep.Financiar-Contabil

Primaria Ceanu Mare                                        Contabil : Primaria Ceanu Mare

Nr.         /17 / 02.2012                                           Fct.pb.POP VIORICA_________

Programul anual de achizitii publice - 2012

conform art.4 alin.(1)-(9) din H.G.nr.925/2006®

peste :15.000 €uro

Nr.

crt.

Lucrarea/Serviciul

prevazut spre

achizitia publica

din anul 2012

Tip

contrat

(prod.

servicii,

lucrari)

Val.

estimata

in lei:

fara TVA

Procedura de

achizitie

utilizata

Cod

CPV

Data

incepre

proce-

dura de achiz.

Data finalizare

procedura

de achiz.

1

Realizare Sistem Alim.Apa-Iacobeni

lucrari

2.000.000

Cerere de oferta

45232150-8

01.03.2012

01.05.2012

2

Realizare Sistem Alim.Apa- Iacobeni

lucrari

1.300.000

Cerere de

oferta

45232150-8

01.03.2012

01.05.2012

3

Construire Disp. Medical-Boian

lucrari

400.000

Cerere de oferta

45000000-7

01.03.2012

01.05.2012

4

Modernizare               DC-55-Iacobeni

lucrari

2.000.000

Cerere de oferta

45233220-7

01.03.2012

01.05.2012

5

Renovare Sc.Gen.

Boldut(clad.veche)

lucrari

150.000

Cerere de oferta

45453100-8

01.03.2012

01.05.2012

Total

6 Proiecte de lucrari -2012

5.850.000

Cerere de oferta

In cursul Trim.II-2012

             Aprobat:Conducatorul Aut.contractante:                Resp.dep.Achiz.Pb:

                        d-l primar:PACURAR VIRGIL                   cs.jr.Pintilie Clement

                                         __________                                           __________

AJUTOR DE STAT pentru cauze de judecata   |   Download

S

Cesiunea de creante_Grantii reale   |   Download

Garantiile reale

Informatii Meteo pe lunile Aug_Oct 2011   |   Download

Vremea pe toamna 2011

Inspectia Auto   |   Download

Prevederi legale

Norme de Igiena si Sanatate publica   |   Download

Descriere

Cand devine o firma Inactiva   |   Download

Cerintele fiscale

Clasificarea Universitatilor din Romania   |   Download

Ordinul MECTS nr. 5.262/2011 - constatarea rezultatelor clasificarii universitatilor

Pentru IMM-uri   |   Download

Solutii de criza

Curatorul si Tutorele   |   Download

Ocrotirea incapabilului

Plan anual de achizitii peste 15000Euro in 2012   |   Download

Plan anual achizitii peste 15000 Euro -2012

Plan anual de achizitii sub 15000 de Euro -2012   |   Download

Plan anual de achizitii sub 15000 de Euro-2012

Prevederile HG 925/2006 Plan Anual de Achizitii Pb -2012   |   Download

Prevederi legale despe Planul anual de achiz pb